Dincolo de refren | Daria Lupi: „Am plâns, am căzut, m-am scuturat și am mai dat o șansă” | INTERVIU
Astăzi, 1 octombrie, dăm glas proiectului „Dincolo de refren”, o rubrică de interviuri sincere, în care aflăm poveștile oamenilor din spatele artiștilor pe care îi ascultăm. Dincolo de scenă, de lumina reflectoarelor și de succes, există omul. Cu poveștile lui, cu întrebările, vulnerabilitățile, căderile și momentele care l-au făcut să meargă mai departe.
Dincolo de refren.
Prima invitată a acestei serii de interviuri este Daria Lupi. Mi-am dorit ca ea să fie cea care dă startul acestui proiect, pentru că este un artist care a ales să creadă în visul său și să meargă mai departe, chiar și atunci când drumul nu a fost deloc ușor, iar acum, după 17 ani de muzică, Daria se pregătește să lanseze primul album din carieră.
Toamna se numără bobocii, spune o vorbă. Noi numărăm poveștile.
După 17 ani de muzică, Daria Lupi și-a adunat trăirile, experiențele, dorurile și regăsirile în albumul „17”. Cele 13 piese de pe disc funcționează ca o capsulă a timpului și reunesc fragmente din etape diferite ale vieții sale, oameni întâlniți pe drum, întrebări și momente care au contribuit la omul și la artistul de astăzi.
Pe 7 octombrie, Daria va urca pe scena de la Hard Rock Cafe pentru a prezenta, în premieră, în fața publicului, „17”. Înainte de show, artista ne-a povestit despre album, despre oamenii care i-au influențat parcursul și despre motivul pentru care, în ciuda tuturor momentelor dificile, a ales să continue.
Așadar, bine ați venit la „Dincolo de refren”, spațiul în care descoperim povestea omului din spatele artistului.
Daria, mulțumim că ai acceptat invitația noastră și că ai ales să împărtășești cu noi gândurile tale despre albumul „17”. Ne bucurăm tare mult că ești primul artist care deschide seria de interviuri „Dincolo de refren”. Fără alte introduceri, Daria Lupi, cine ești tu dincolo de refren?
Daria Lupi: Dincolo de refren, sunt același om ca și pe refren.
Ce înseamnă albumul „17” pentru tine? Ce simbolizează acest număr și care este, de fapt, povestea din spatele lui?
Daria Lupi: Albumul 17 înseamnă perseverență, răbdare, schimbare și evoluție. Numărul 17 reprezintă cei 17 ani în care am așteptat să se întâmple tot ce se întâmplă astăzi.
Albumul adună 13 piese scrise în perioade complet diferite ale vieții tale. Cum ai simțit că acum este momentul potrivit ca acestea să se unească într-o singură poveste?
Daria Lupi: Am tras linie, am respirat ușurată și pur și simplu am simțit că a sosit momentul.


În spatele unui album construit de-a lungul a 17 ani se află foarte mulți oameni. Există persoane care au influențat în mod direct acest album?
Daria Lupi: Toate momentele și toți oamenii pe care i-am întâlnit în decursul acestor 17 ani au contribuit la acest album… direct sau indirect…
Fiecare piesă are propria ei poveste. Care a fost însă single-ul cel mai greu de scris și de transpus în muzică, din punct de vedere emoțional? La polul opus, care este piesa care îți aduce instant lumină și bucurie în suflet atunci când o asculți sau o cânți?
Daria Lupi: Piesa „Copilul”, cu singuranță, are cea mai puternică încărcătură emoțională. Mai există o piesă extraordinar de încărcată emoțional, însă nu este pe album pentru că am scris-o exact când albumul era deja finalizat. Dar cine știe… poate am să o cânt direct la evenimentul de lansare.
Într-o carieră de aproape două decenii, momentele de cumpănă sunt inevitabile. Au fost aruncate multe pietre în tine? Ai avut clipe în care ai vrut să renunți definitiv la muzică? Ce te-a salvat și te-a făcut să continui?
Daria Lupi: Momente în care să vreau să renunț nu au existat niciodată, însă au existat momente în care îmi pierdusem speranța că voi reuși așa cum îmi doream. Am plâns, am căzut, m-am scuturat și am mai dat o șansă…și încă una… și încă una… și tot așa până azi.
Eu cred cu tărie că muzica este o formă de terapie. În cazul tău, ce ai descoperit sau ce ai învățat nou despre tine în timp ce lucrai la acest album și priveai înapoi la trecutul tău?
Daria Lupi: Mi-am dat seama că tot „drumul” ăsta lung este cel ce m-a învățat și m-a construit ca artist.
Dacă te-ai putea întoarce în timp pentru doar 5 minute, ce i-ai spune Dariei de la începutul drumului?
Daria Lupi: Ce-i spuneam și atunci… „Simt că într-o zi o să se întâmple”.


Pe 7 octombrie, albumul „17” prinde viață la Hard Rock Cafe. Cum vizualizezi acest moment și ce înseamnă pentru tine să prezinți, în sfârșit, această bucățică din sufletul tău direct către public?
Daria Lupi: Înseamnă că toți anii ăștia mulți au meritat și că aș lua-o de la capăt de fiecare dată dacă asta ar trebui să fac ca să îmi ating visul. Abia aștept și sunt un butoi de emoții cărora o să le dau drumul total în seara de 7 octombrie.
La final, când luminile se vor stinge și oamenii vor pleca acasă după ce au ascultat „17”, cu ce sentiment sau gând îți dorești să rămână?
Daria Lupi: Că se poate orice. Trebuie doar să crezi, să mergi mai departe și să nu renunți!

