Artisti >

DJ Sava

Constantin Sava s-a nascut pe 3 aprilie 1973, in Buzau, iar pasiunea pentru muzica a inceput sa o valorifice la inceputul anilor 1990, cand s-a angajat ca DJ intr-un club din orasul natal. Activitatea muzicala s-a intensificat incepand cu anul 2000, cand colaboreaza cu o discoteca din Costinesti, sub egida careia a lucrat “multe veri la rând”.

Oriunde este vorba de muzica electronica, DJ Sava este mereu printre invitatii de seama participand la numeroase festivaluri de muzica electronica: Freedome Festival Vama Veche, Freedome Festival WTC Buc si in deschidere la Tiesto, Tom Novy, John Creamer, Mark Knight, Martjen Ten Velden, Djuma Soundsystem, Noir

In 2005, DJ Sava colaboreaza cu Elena Pavel pentru single-ul “Gone Away”, iar in 2006 lanseaza single-ul si videoclipul “Remember”, un feat. cu Dana Nicula, o solista debutanta.

Albumul de debut al lui DJ Sava, “Love Drops”, este lansat in 2007 si contine, pe langa cele doua piese promovate anterior, colaborari cu Connect-R si o serie de remixuri realizate de DJ Sava.

Single-ul “Sunshine”, prima colaborare cu Connect-R, beneficiaza de un videoclip filmat in Republica Moldova. Single-ul se bucura de succes si cucereste topurile din Romania, Bulgaria, Grecia si Italia. Cei doi artisti continua sa colaboreze si in 2008, cand lanseaza single-ul “The Reason”.

Incepand cu primavara anului 2009, DJ Sava incepe colaborarea cu Raluka. Primul single lansat de cei doi este “September”, ce devine in scurt timp unul dintre hiturile anului.

Urmeaza “I Like (The Trumpet)”, in 2010, compus in studiourile Rappin On, single-ul ce cucereste topurile muzicale din Romania, ocupand prima pozitie timp de 11 saptamani, consecutiv. Pe parcursul aceluiasi an, DJ Sava sustine o serie de concerte in Romania si mixeaza in deschiderea unui concert sustinut de catre Tiesto, in Chisinau. La sfarsitul anului 2010, DJ Sava lanseaza single-ul “Love you”, prima colaborare cu Raluka si Connect-R.

In 2011, DJ Sava lanseaza single-ul “2.2 Story”, alaturi de Cristina Vasiu, single al frumoasei artiste. In 2011, o noua artista se alatura lui Dj Sava. Este vorba de Andreea D, cu care dj-ul lanseaza hitul “Money Maker”, in 2011, si hitul “Free”, in 2012.

In 2012, DJ Sava cucereste topurile muzicale cu piesa “Give it to me”, ce aduce o noua colaborare, de data asta cu frumoasa Misha. Feat-ul cu Misha continua si pentru piesele “Cocktail”, tot in 2012 si “Tenerife”, hitul care incheie temporar colaborarea dintre DJ Sava si Misha, lansat in vara anului 2013.

In septembrie 2013, celebrul dj reinitiaza colaborarea cu Raluka si lanseaza mega-hitul “Aroma”, alaturi de Connect-R. Trio-ul magic cucereste topurile si in 2014 cu hitul “Aer”, continuarea povestii de dragoste din videoclipul “Aroma”, in care ii putem vedea pe cei trei artisti in ipostaze inedite.

Dupa ce a cucerit topurile muzicale cu hiturile “Aroma” si “Aer”, colaborarile cu Raluka si Connect-R, Dj Sava lanseaza la sfarsitul anului 2014 o noua piesa, “Bailando”, feat. Hevito, care cucereste in 2015 topurile din Romania si din strainatate. Hitul “Bailando” a intrat in atentia unor producatori si DJ de prim rang, printre care si celebrul Dr Kucho care a si realizat un remix al hitului. La inceputul anului 2015, DJ Sava revine la colaborarile cu Misha si lanseaza piesa “Te strig”, ce aduce si prima colaborare dintre artista si Connect-R.

Anul 2016 inseamna pentru DJ Sava trei super-colaborari: “Dulce Amar” (feat Alina Eremia & What’s Up), “Love in Dubai” (feat Faydee) si “I Loved You” (feat Irina Rimes), fiecare dintre ele cu milioane de vizualizari pe YouTube inca din primele saptamani de cand au fost lansate.

In anul 2017, DJ Sava lanseaza doua noi piese insotite de videoclipuri: “Nena” (feat. Barbara Isasi) si “Sea lo que sea” (feat. Carine). Un an mai tarziu, DJ Sava colaboreaza cu Olga Verbitchi si lanseaza “Coco Bongo”, piesa ce s-a auzit in premiera la radio in Spania, la Maxima FM.

Piese din portofoliu:

Dulce Amar (feat Alina Eremia & What’s Up)

Love in Dubai (feat Faydee)

I Loved You (Feat Irina Rimes)

Amor a Monaco (feat Misha)

Te strig (feat Misha & Connect-R)

Aroma (feat Raluka & Connect-R)

Aer (feat Raluka & Connect-R)

Gone Away (feat Elena)

Remember (feat Dana Nicula)

Sunshine ( feat Connect-R)

The Reason (feat Connect-R)

September (feat Raluka)

I Like (The Trumpet) (feat Raluka)