News

MIRA lansează „O privire”, un scurt metraj ce are la bază o poveste de dragoste

MIRA - O Privire

MIRA lansează „O privire”, a treia piesă ce se va regăsi pe primul album din carieră al artistei. Videoclipul, filmat ca un scurt metraj, prezintă povestea a doi oameni care luptă pentru iubirea lor, indiferent de cât de mult încearcă destinul sau situațiile neprevăzute să îi despartă și se întorc mereu unul către celălalt, atunci când privirile li se intersectează. Prinsă într-o „închisoare a inimii”, artista joacă rolul unei femei care este dispusă să riște tot pentru cel iubit, iar piesa subliniază prin versuri cât de intensă poate fi iubirea.
 
Protagonistă în propriul scurt metraj regizat de Kobzon, MIRA mărturiseşte: „Sunt tare fericită să împart cea de-a treia piesă de pe album, o altă experiență de viață trăită. Vă prezint o poveste dintre doi oameni care au luat-o pe drumuri separate, dar care par să nu treacă niciodată peste ce au trăit împreună.
Se întorc unul către celalalt ori de câte ori privirile li se intersectează.
Alexandru Pelin și Florian Rus sunt cei care m-au ajutat să pun în versuri această poveste, iar regizorul Kobzon este cel care a făcut ca acest clip să arate ca un scurt metraj.”
 
O coproducție Cat Music și Golden Boy Society, single-ul este compus de către artistă alături de Alexandru Pelin, Florian Rus și Maria Voiculescu, iar de producție s-au ocupat Radu Pârvulescu și Alex Pelin.

În luna martie, MIRA a lansat „Plus și minus”, un cadou muzical pe care artista l-a pregătit de ziua ei pentru fani, iar de-a lungul timpului a cucerit inimile publicului cu hituri precum „De ce”,„Cum de te lasă”, „Ce-o fi o fi” (alături de Vescan), „Fete din Balcani” (alături de Corina și Skizzo Skillz), „Vina”, „Uit de tine”, „Inimă nebună”, dar și „Străzile din București” (împreună cu Florian Rus), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan ...

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au

„Fete & Regrete” este single-ul ...

După ce au surprins publicul cu unul dintre cele mai nebune coveruri ale hitului internațional „Dragostea din Tei”, Pyroblast reușește să spargă monotonia pieselor populare

Mai multe stiri