News

JO lansează „Dorul”

JO-1-web

După ce ne-a cucerit inimile la începutul lunii cu „Vocea ta”, o baladă emoționantă despre iubire și despărțire, JO lansează un nou single: „Dorul”. Deși pentru unii oameni, dorul poate fi și o bucurie, o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc, de ceea ce își doresc cu adevărat, adesea acesta exprimă o lipsă și este un sentiment chinuitor.
 
„Dacă «Vocea ta» a vorbit direct, «Dorul» vine cu niște trăiri care se simt cu ochii închiși. Această piesă a venit la mine într-o perioadă în care aveam nevoie de ea. Am simțit că m-a ales, pentru că este probabil melodia pe care am înregistrat-o în timp record. M-am «îmbrăcat» cu ea în studio și m-am «dezbrăcat» de frici pe platoul de filmare. Este pentru prima dată când am intrat în pielea unui personaj atât de îndrăzneț și, chiar dacă am avut mari emoții, vreau să mulțumesc echipei că m-a ajutat să mă simt confortabil ieșind din zona mea de confort. Despre dor s-au scris foarte multe piese, dar acum a venit momentul să-mi cânt și eu dorul într-o piesă proprie și sper că oamenii își vor găsi vocea printre versuri”, spune JO.
 
„Cad în dor și doare tare, doare dorul tău. De-ai fi tu în locul meu” sunt versurile prin care JO dezvăluie suferința apăsătoare ce o poate aduce acest sentiment și cât de dificil este să îi ții piept. În regia lui SAN, videoclipul prezintă prin imagini starea de agonie prin care artista trece atunci când vrea să-l uite pe cel care cândva i-a furat inima.
 
O coproducție Cat Music si HaHaHa Production, „Dorul” este o piesă compusă de către Adi Cristescu alături de Horace, Shift, Kastha John, Răzvan Matache și Max Kissaru în studiourile Midiots.
 
JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin piesele pe care le lansează. În ultimul an artista a cucerit publicul și topurile de specialitate cu hituri precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126” și „Adio”, single lansat de ziua sa de naștere. În noiembrie JO a lansat „Iubirea mea”, o piesă ce are la bază tot o poveste de dragoste, însă nu una cu final fericit. Recent, artista a lansat împreună cu Juno „Mă mai ia”, hit ce arată o poveste îndreptată către momentele precedente unei despărțiri, iar la începutul lunii JO a cucerit inimile tuturor cu „Vocea ta”.

SASU, Arses Junior și Yassi lansează ...

SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul

La început de toamnă, EL Radu cântă d...

„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Mai multe stiri