News

Feli lansează „Adu-ți aminte”, o piesă solară despre bucuria lucrurilor simple

feli-1

Feli lansează „Adu-ți aminte”, un cântec direct din inima artistei cu mesaj pentru fiecare dintre cei care uită în goana zilnică să se bucure de lucrurile simple. „Alergătorule prin viață, tot ce te rog este să asculți piesa aceasta și să-i trăiești versurile. Simplu și atât de frumos!”, îndeamnă Feli cu zâmbet larg și joacă în suflet iubitorii de muzică și de viață.

„Adu-ți aminte” aduce și o premieră de suflet pentru Feli, pentru că este primul videoclip în care apare ca actor, jucător și „motor” de veselie fetița ei, Nora Luna. „Nu era în plan să apară Nora Luna în clip. În mintea mea ea încă e micuță-micuță, dar când am primit propunerea de la scenarista Raluca Netca, am acceptat instant, pentru că mi s-a părut firesc și frumos. Și așa am avut parte de filmări ca în familie, mai ales că a participat și Ellie, fetița chitaristului meu, iar Nora Luna a fost într-o continuă veselie. Am fost partenere de joacă pe platoul de filmare și a fost atât de frumos! Și azi când se joacă acasă cu păpușile, le tot spune că merge la studio că are de făcut videoclip!”, povestește Feli.   

O coproducție Cat Music și HaHaHa Production, „Adu-ți aminte” este pornit dintr-un trio de compoziție între Feli și doi dintre compozitorii și producătorii de la HaHaHa Production de care o leagă o istorie plină de apreciere, inspirație și hituri, Dorian Micu și Șerban Cazan. „Șerban Cazan face parte din viața mea de la începuturile în HaHaHa Production. Cu el am scris «Cine te crezi», primul meu single, «Creioane colorate», «Două inimi» și multe alte piese, iar Dorian Micu este un artist pe care îl prețuiesc mult și un songwriter de excepție care a co-scris multe piese-hit ale lui Smiley. Mă bucur mult de acest trio muzical pe «Adu-ți aminte»”, povestește cu mândrie Feli despre echipa ei.

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan ...

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au

„Fete & Regrete” este single-ul ...

După ce au surprins publicul cu unul dintre cele mai nebune coveruri ale hitului internațional „Dragostea din Tei”, Pyroblast reușește să spargă monotonia pieselor populare

Mai multe stiri