După ce și-au purtat fanii printr-o călătorie plină de nostalgie spre copilărie odată cu single-ul „Vine o vreme”, direcția 5 cântă acum despre „Singura ce-o pot iubi”. Compusă de către Marian Ionescu și Cristi Enache, „Singura ce-o pot iubi” este o declarație de dragoste emoționantă, ce de multe ori se lasă așteptată. Așa că cei de la direcția 5 au luat inițiativă și prin această piesă au devenit Cupidonul celor care nu au curaj să spună ce simt, dar în schimb nu se tem să o arate.
„Singura ce-o pot iubi” este cel de-al cincilea single ce face parte din „Lumea noastră”, următorul album al trupei, alături de piese precum „Tu ești”, „Fii cum ești tu”, „Vreau acasă” și „Vine o vreme”.
Anul trecut, direcția 5 a lansat materialul discografic „Muzică, flori și poezie”, ce conține melodii ca „Lumea de mai multe ori”, „Din prima până în ultima zi”, „Paradis“, „Amor“, „Pur și simplu” și „Hipnotizat”, iar în urmă cu aproape trei ani, a lansat albumul „Happy Days” din care fac parte single-uri de succes precum „Când sunt cu tine”, „Să-i iert păcate” (alături de Adi Sînă), „Pulbere de stele“, „Te cunosc de undeva“, „Rogvaiv” și „Tu m-ai cucerit”.
Istoria muzicală lungă face ca trupa să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare, lansând peste 20 de albume și peste 400 de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească – Lidia Buble, Delia, Andra, Nicoleta Nuca, Loredana Groza și Paula Seling.
SASU, unul dintre cei mai inovativi DJs ai momentului, face echipă cu talentata Laila EL Akkaf pentru un track exploziv, „UBA UBA”. Cu un sound …
Nicoleta Nuca surprinde publicul cu un nou single, „Amar”, o piesă prin care își strigă durerea unei iubiri intense, însă care are un final „amar”. …
SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul …
„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și …
După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”, …
LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor …
După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”. …
Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării …