News

De ziua ei, JO lansează piesa „Puerto Rico”, în primă audiție live  la petrecerea aniversară

puerto

Pe 29 august, JO și-a sărbătorit ziua de naștere într-un mod inedit alături de prieteni, familie și artiști, cărora le-a oferit mai multe surprize pe parcursul serii. În cadrul evenimentului invitații au ascultat în premieră single-ul „Puerto Rico”, cântat live alături de bandul său.

„«Puerto Rico» este piesa aia care ne întoarce pe insulă, la valuri, la cald și bine, o piesă din suflet care îmbină melancolie, dragoste și mister pe ritm de afrobeat. Cumva mă duce cu gândul la „Caută-mă” care a fost prima piesă afrobeat în limba română la noi pe radio și a fost foarte iubită atât de mine cât și de oameni. Tocmai din acest motiv am decis să-i dau aceeași dată de lansare și anume ziua mea de naștere. E produsă de Barz Andrei și Mirea Teodor și scrisă împreună cu JUNO și Emilian la HaHaHa Production și e cadoul meu de ziua mea pentru oamenii mei frumoși”, povestește JO despre noul single.

Una dintre surprizele serii a fost mini concertul oferit invitaților, în care a cântat piese precum „Soare”, alături de RUBY, „Lacrimile”, „Mă mai ia”, alături de JUNO, „Mă întreabă inima”, „Cu un picior în rai”, dar și „Marea mea iubire” tot alături de JUNO. Prezenți la ziua lui JO au fost mai mulți colegi de breaslă, care au sărbătorit-o așa cum se cuvine. Printre invitați s-au numărat Smiley, RUBY, Theo Rose, Emilian, Natanticu, Ana Baniciu, Liviu Teodorescu, Cabron, Bella Santiago, Alina Eremia, BIBI, JUNO și mulți alții.

Artista a cucerit publicul și topurile de specialitate cu piese precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126” și „Adio”, single lansat de ziua sa de naștere. În noiembrie 2021, JO a lansat „Iubirea mea”, o piesă ce are la bază tot o poveste de dragoste. Au urmat apoi „Mă mai ia”, hit lansat alături de JUNO, „Vocea ta”, „Dorul“ și „Ploaie de vară”. Recent JO a lansat alături de RUBY „Soare”,  un imn al verii și al bucuriei de a trăi fiecare moment așa cum ne dorim.

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan ...

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au

„Fete & Regrete” este single-ul ...

După ce au surprins publicul cu unul dintre cele mai nebune coveruri ale hitului internațional „Dragostea din Tei”, Pyroblast reușește să spargă monotonia pieselor populare

Mai multe stiri