În luna iubirii, Bya B lansează „Inima”, un single pentru toți cei care au crezut în dragoste iar acum au inimile frânte. Compusă de către Loredana Cavasdan, „Inima” este o piesă ce transmite emoție și mai ales regretul despărțirii de persoana iubită. Prin versurile piesei, artista dezvăluie că indiferent de cât de puternici suntem, atunci când inima este rănită, putem simți cum întreaga lume se destramă, iar durerea pierderii este una greu de suportat.
„Până la «Inima», am înregistrat doar piese în spaniolă. M-am amuzat copios la filmări cu echipa, mai ales la scenele filmate pe șosea, când a început ploaia. Viața nu e despre a aștepta să treacă furtuna, ci despre a învăța să dansezi pe durata ei. Vă invit să îmi descoperiți «Inima», pusă pe portativ. Noi ne-am întors deja în studio și înregistrăm următoarele creații pentru album”, spune Bya B.
A studiat voce, chitară și dansuri, iar în 2018 Bya B (Bianca Elena Ifrim) și-a început cariera muzicală. De-a lungul timpului a colaborat cu Morris pentru „Habb le” , iar în urmă cu trei luni a lansat „Tu Amor”.
SASU, unul dintre cei mai inovativi DJs ai momentului, face echipă cu talentata Laila EL Akkaf pentru un track exploziv, „UBA UBA”. Cu un sound …
Nicoleta Nuca surprinde publicul cu un nou single, „Amar”, o piesă prin care își strigă durerea unei iubiri intense, însă care are un final „amar”. …
SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul …
„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și …
După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”, …
LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor …
După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”. …
Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării …