News

Boier Bibescu si baietii de la The dAdA sunt bolnavi de relaxare, deci “OK”

artwork

Inspirat din viata de zi cu zi, in care un “ok” poate însemna uneori “bine, bine”, dar alteori poate fi traducerea pentru “las-o asa”, Boier Bibescu lanseaza alaturi de baietii de la The dAdA o piesa vesela si motivationala, in care ne indeamna sa vedem partea pozitiva a lucrurilor, mai pe scurt “OK”.
“Prima data am compus refrenul, iar celelalte versuri au venit in urma experientelor mele, atat cele bune, cat si cele rele. Cu baietii de la The dAdA am colaborat pentru prima data acum trei ani, cand le-am remixat piesa “Ne doare la”. A venit momentul sa facem si o piesa impreuna, care ne reprezinta pe toti”, spune Boier Bibescu.
De cealalta parte, baietii de la The dAdA au adaugat: “De cand am vazut versurile, am stiut ca piesa ni se potriveşte, ne-a placut pe loc. La clip a fost mare caterinca, am ras mult, mai ales ca am avut in jurul nostru si mulţi actori de comedie. A fost relaxant, distractiv şi am avut un vibe bun, se vede asta si in clip”.
Pentru productia piesei, Boier Bibescu a colaborat cu Alex Mataev, iar regia videoclipului este semnata chiar de catre artist, alaturi de Stella.
Dintr-un clip colorat si plin de energie, precum “OK”, nu avea cum sa lipseasca gasca lor de prieteni, asa ca artistii i-au invitat pe platoul de filmare si s-au pus pe distractie. Printre protagonisti se regasesc Simona Nae, Natanticu, Alex Mataev, Stella, Andrei Chermeleu, Tamy, Cristi Martin si multi altii.
Boier Bibescu s-a lansat acum cativa ani sub aripa lui Smiley si Don Baxter, care sunt si “nasii” onorifici ai numelui lui de scena. Artistul a stat în spatele multor productii de succes din muzica romanesca precum “E marfa tare” (Alex Velea), “I want cha” (Xonia & J. Balvin), “Arata-le la toti” (Cabron), “A ta” (Corina), “Stinge lumina” (Ruby), “La munca e nasol” (Puya) etc.

SASU, Arses Junior și Yassi lansează ...

SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul

La început de toamnă, EL Radu cântă d...

„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Mai multe stiri