BIA colaborează pentru prima oară cu Lino Golden și lansează „Dubios”, un single trap cu elemente hip hop, ce are la bază o poveste de dragoste adolescentină, începută pe băncile școlii. Fiecare etapă a vieții are momentul ei, iar iubirea este unică și apare atunci când trebuie. Când un îndrăgostit simte emoția primilor fluturi în stomac, face cunoștință cu dorul, cel mai arzător sentiment, dar se întâlnește inevitabil și cu gelozia.
Compusă de către Lino alături de Rashid și Jo Klass, „Dubios” are la bază gândurile și stările prin care trece un adolescent în momentul în care se îndrăgostește, iar clipul în regia lui Alex Ceaușu redă în imagini amalgamul de sentimente, întrebări și trăiri.
„«Dubios» este o piesă pe care am înregistrat-o în studiourile băieților de la Golden Boy împreună cu Lino. Deși am început înregistrările acum un an, au intervenit mai mulți factori care ne-au ținut pe loc, dar știți cum este, tot răul spre bine! Genul pe care-l abordez este puțin diferit față de ceea ce am cântat până acum și pentru mine a fost o provocare. Îi mulțumesc lui Lino pentru această colaborare și sper din suflet să vă placă și vouă”, povestește BIA.
„M-am cunoscut cu BIA la studio la Golden Boy. Mi s-a părut talentată și am avut ocazia să lucrăm. Mi-a plăcut piesa la care lucrau în ziua respectivă și am simțit că am ceva tare de zis pe acest single. La clip a fost distractiv. Este o tânără artistă talentată și va avea un viitor strălucit”, declară Lino Golden.
BIA (Bianca Stoian) a lansat primul single din carieră, „K.O.” în 2018. A urmat „Pentru tine”, „Je veux”, piesă pentru care artista a lucrat cu Monoir, producătorul din spatele unor hituri internaționale precum „The Violin Song” sau „Lost in Istanbul” și „Tunai”, o piesă pansament pentru cei care au rămas cu inima frântă.
Lino Golden este unul dintre tinerii artiști ai momentului, iar printre cele mai de succes piese ale sale se regăsesc „Filme indiene”, „N-are rost”, „Alfabetul iubirii” (feat. Mario Fresh), „Antonio Banderas”, „N-am văzut ca tine” (feat. Alex Velea), „Bună rău”, „Snapchat” (feat. 2americani), “Shoturi” și „Dau Moda” (alături de Jador), single ce a adunat peste 50 de milioane de vizualizări pe YouTube, la două luni din momentul lansării. Alături de Golden Boy Society a lansat piese precum „V12” (feat. Jo Klass), „Panamera” (feat. Aspy), „Cobain” (feat. Renvto și Marko Glass) și „Mamaia Bici” (feat. Jo Klass, Exploit și Renvto).
SASU, unul dintre cei mai inovativi DJs ai momentului, face echipă cu talentata Laila EL Akkaf pentru un track exploziv, „UBA UBA”. Cu un sound …
Nicoleta Nuca surprinde publicul cu un nou single, „Amar”, o piesă prin care își strigă durerea unei iubiri intense, însă care are un final „amar”. …
SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul …
„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și …
După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”, …
LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor …
După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”. …
Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării …