News

Artistul Emilian face o declarație publică muzicală: „Nu mai am somn”

artwork

Emilian, artistul romatic de la HaHaHa Production, lansează „Nu mai am somn”, o piesă pentru nopțile albe, cu gânduri multe. Inspirată dintr-o poveste de dragoste de acum câțiva ani, dar extrem de potrivită pentru vremurile de astăzi, „Nu mai am somn” are o misiune frumos desenată de creatorul și interpretul ei: „Sper ca cei care nu mai au somn să se regăsească în această piesă, iar muzica și versurile să le fie alinare, fie că insomniile vin din suferințe, temeri sau gânduri apăsătoare”, spune cu empatie artistul Emilian.

Într-o perioada de distanțare socială, Emilian consideră că muzica poate fi o plasă de salvare pentru suflete: „Sunt oameni care sunt împreună și totuși stau separat, unii sunt prin alte țări sau poate chiar la un oraș distanță, însă muzică reușește indiferent de timpuri să aducă oamenii împreună, să îi ridice și să-i facă mai puternici și mai optimiști”.

Coproducție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica făcută de Emilian, Lucian Nagy, Florin Boka, Juno, Șerban Cazan și Cristian Pascu, cu versuri scrise de Emilian împreună cu Juno și Cristian Pascu, „«Nu mai am somn» este o piesă apărută ca un vis într-o noapte albă, între pereții unei case ca o închisoare după plecarea persoanei iubite din care doar muzica a reușit să aducă alinare și eliberare”, după cum declară Emilian.
 
Emilian este artist HaHaHa Production, a lansat în ultimul an mai multe piese care au avut succes mare în online, pe platformele digitale și la radourile din România și a cucerit publicul ca artist în deschiderea unora dintre concertele susținute de Smiley în cadrul turneului național “@Smiley_Omul”, din 2019. Emilian are doar 25 de ani, dar rigoarea unui artist profesionist care nu acceptă jumătățile de măsură. Face muzică de la 5 ani, a participat la toate concursurile de muzică pentru copii din țară și a câștigat premii naționale și internaționale în egală măsură. La 10 ani s-a hotărât să depășească granițele țării și s-a înscris la Moscova într-un concurs unde a obținut marele premiu. Când a împlinit 12 ani, Emilian a avut primul lui concert în Sicilia la un festival de muzică pentru copii. A urmat Liceul de Muzica din Iași, unde a studiat chitară clasică la care a fost și campion național și pianul, terminând apoi Conservatorul la București.

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan ...

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au

„Fete & Regrete” este single-ul ...

După ce au surprins publicul cu unul dintre cele mai nebune coveruri ale hitului internațional „Dragostea din Tei”, Pyroblast reușește să spargă monotonia pieselor populare

Mai multe stiri