News

ALE lansează „Răul care-mi face bine”

ALE

ALE lansează „Răul care-mi face bine”, o piesă compusă alături de Baladda Records, ce descrie prin versuri stările apăsătoare ce apar atunci când un cuplu este blocat într-o relație toxică. Dacă până acum ALE și-a obișnuit publicul cu piese fun, pline de optimism, de această dată artista alege să surprindă cu o poveste inspirată din viața ei și speră că va ajunge la cât mai multe inimi. 

„Această piesă descrie perfect starea relațiilor toxice. Stări prin care mulți dintre noi am trecut măcar o dată, iubire – război, dragoste și ură, iertare – răzbunare. Se întâmplă să ne complacem în relații de orice natură – între iubiți, între colegi, poate chiar în familie – situații care nu duc de cele mai multe ori la un final fericit. 
Let it be… timpul le rezolvă pe toate. Am trăit o asemenea poveste și pot spune că cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau a fost să plec, chiar dacă a durut și am suferit. Am iubit până la capăt și am pus punct unei relații care scotea din mine ce era mai rău și m-am speriat. Viața merge înainte și cred cu tărie că dacă nu te îndepărtezi de ceea ce ești tu în esență, vei găsi persoana potrivită. Cum mi s-a întâmplat și mie. Am învățat să spun NU. Am învățat să mă las iubită și respectată”, povestește ALE. 

Semifinalistă la Vocea României din ediția anului 2015, ALE a făcut primii pași spre o carieră muzicală când avea 16 ani. De-a lungul timpului a lansat piese precum „Kiss Me” (feat. Geo da Silva, DJ Gabro și Mr Sax), „Uită” , „Inside Story” (alături de Sean Norvis) și „Spune tu”, un single despre dragoste și libertate. În prezent, scrie și compune și are propriul band alături de care cântă.

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan ...

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au

„Fete & Regrete” este single-ul ...

După ce au surprins publicul cu unul dintre cele mai nebune coveruri ale hitului internațional „Dragostea din Tei”, Pyroblast reușește să spargă monotonia pieselor populare

Mai multe stiri