News

ADDA și-a luat bilet spre fericire în „Tramvaiul 23”

Adda Tramvai

ADDA ia „Tramvaiul 23, chiar și cu ultimii lei” și pleacă în căutarea unei iubirii ce nu îi dă pace. Compusă de către artistă alături de ProducaDoru, Vlad Măzărel, Ionuț Catană, Georgian Idriceanu, Robert Toma, Galițî Cristian-Ion, Ionuț Catană și Serj Musteață, „Tramvaiul 23” este o poveste de dragoste pusă pe note muzicale, în care ADDA cântă despre iubire și drumul către ea. De cele mai multe ori, iubirea apare spontan în calea ta, iar sentimentul poate părea copleșitor, însă intensitatea cu care îți dorești să îți petreci timpul alături de cel pe care îl iubești este atât de arzătoare, încât toate drumurile duc la el. Este suficientă o privire sau un zâmbet pentru a trezi o speranță, și anume că cel pe care îl iubești poate raspunde la fel sentimentelor tale.

„«Tramvaiul 23» este piesa în care mi-am pus tot sufletul și toată energia, am creat o poveste despre o ea care este obsedată de un el și are impresia că el încă o iubește, însă totul este în imaginația ei. «Tramvaiul 23» este de fapt o stare de nebunie și de obsesie. Am început să lucrez la această piesă în 2017, apoi am ascultat-o întâmplător doi ani mai târziu de Revelion și am început să facem producția în camera de hotel după concert. A fost o echipă foarte mare de oameni alături de care am lucrat la această piesă, am folosit foarte multe instrumente, printre care vioara, chitara și acordeonul. Pe lângă faptul că este o poveste lirică, «Tramvaiul 23» are ritm și poți dansa pe ea. Nu este o baladă clasică, am încercat să o ducem în această direcție ca să se regăsească în ea cât mai multă lume și să o asculte în orice moment al zilei”, povestește ADDA.

Single-ul este însoțit de un videoclip cool, regizat de Alex Ceaușu, în care artista a cântat la pian „în aer”, la o înălțime de 10 metri. „Acesta este unul dintre cele mai dificile și solicitante videoclipuri pe care le-am filmat. Am stat multe ore în aer, la 10 metri înălțime. Mi-a fost puțin frică, a durut, dar la final a meritat!”, adaugă ADDA.

În septembrie 2019, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată că-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, „Femei”, „Fals”, „Stelele” și „Prieteni buni”. În iunie, ADDA a lansat alături de Smiley „Sâmbătă Seara”, un single fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a ocupat primele poziții în Trending-ul de pe YouTube, iar în noiembrie a lansat „Nu mi-e frică”, un manifest muzical dedicat tuturor celor care aleg să se piardă pe ei pentru a putea fi acceptați de societate.

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan ...

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au

„Fete & Regrete” este single-ul ...

După ce au surprins publicul cu unul dintre cele mai nebune coveruri ale hitului internațional „Dragostea din Tei”, Pyroblast reușește să spargă monotonia pieselor populare

Mai multe stiri