Emmah Toris lanseaza primul videoclip din cariera sa, “Ne intamplam”, filmat in mai multe locatii din Europa, Asia si America de Sud.
Single-ul armonizeaza stiluri diferite, de la influente de jazz, sunete electronice, alegerile vocale de blues, melancolice, pana la cadente indie rock si este compusa de Emmah, in colaborare cu UNU’ de la ROA.
“Piesa transmite povestea intamplarilor placide sau a celor necesare, care se transforma in marile iubiri, fie ca e vorba despre oameni sau despre ceea ce oamenii ajung sa insufleteasca prin iubire: locuri, momente, amintiri, cuvinte. Este o poveste a intalnirilor pe care le avem in fiecare zi, in conjuncturi diferite, si pe care ajungem sa le traducem si apoi sa le pastram in constiinta”, spune Emmah Toris.
Clipul prezinta astfel un tablou al emotiilor care ii leaga pe oameni, indiferent de situatie, rasa, varsta sau cultura.
Emmah Toris reprezinta o alternativa a propriului sau nume. De provenienta germanica, Emmah inseamna “intreg”, “universal”, “complet”, iar Toris este o prescurtare a numelui de familie al artistei, dar si o trimitere la originea japoneza a termenului “Tori”, care inseamna “pasare”.
De o frumusete iesita din comun, Emmah Toris s-a nascut in Romania si are radacini germane si grecesti. Fiind influentata de experientele dobandite in diferite calatorii, din carti, filme si muzica, Emmah a decis sa-si inregistreze reflectiile in piesa “Ne intamplam”.
SASU, unul dintre cei mai inovativi DJs ai momentului, face echipă cu talentata Laila EL Akkaf pentru un track exploziv, „UBA UBA”. Cu un sound …
Nicoleta Nuca surprinde publicul cu un nou single, „Amar”, o piesă prin care își strigă durerea unei iubiri intense, însă care are un final „amar”. …
SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul …
„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și …
După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”, …
LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor …
După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”. …
Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării …