News

JO lansează „Noapte polară”, o piesă puternică, pentru suflete rănite

B1669941-0100-4E95-8013-00060CC42626 (1)

JO lansează „Noapte polară”, o piesă sensibilă, pentru cei care au rămas cu gândul la o iubire. Se spune că dragostea adevărată o întâlnești doar o singură dată în viață, iar dacă întâlnirea are loc la momentul nepotrivit, inima îngheață și rămâne legată pentru totdeauna de o poveste de iubire incompletă.
 
Chiar dacă de mai bine de doi ani JO trăiește o frumoasă poveste de dragoste care o împlinește pe deplin și nu a mai întâlnit de mult timp o „Noapte polară”, piesa i se potrivește perfect artistei. JO este alături de toți cei care au fost dezamăgiți și al căror suflet a fost uitat.

„Cred că toți am trecut la un moment dat prin «noaptea polară» a inimii și am simțit și părțile reci ale iubirii. Important e sa învățam din toate greșelile, atât ale noastre, cât și ale altora, să căutam oamenii potriviți și drumul către Soare”, spune artista.
 
Cunoscută în industria muzică romanească pentru piesele frumoase pe care le lansează, „Noapte polară” nu se dezice de această rețetă de succes pe care o aplică JO. 
 
„«Noapte polară» s-a născut în studiourile HaHaHa Production, într-o sesiune la care au participat mai mulți compozitori și producători, oameni foarte talentați, muncitori și inspiraționali. Ideea de «Noapte polară» i-a inspirat pe băieți si au transformat-o într-o metaforă in jurul căreia au creat piesa. Mi-aș dori ca single-ul acesta să fie un pansament pentru toate sufletele care trec prin «noaptea polară», să le miște, să le determine să descopere răsăritul”, adaugă JO. 
 
Single-ul este însoțit de un videoclip cinematografic, ce aduce un plus de emoție, prin luminile nefirești care se aprind în absența soarelui. Pentru clip, artista a colaborat pentru prima oară cu NGM: „Am fost foarte încântată, mi s-au părut foarte profi și m-am simțit foarte bine. Cred că cel mai greu lucru a fost să stau toată ziua cu picioarele în apa foarte rece, însă echipa extraordinară a fost întotdeauna acolo pentru mine și m-a făcut să mă simt răsfățată. Abia aștept să lucrez din nou cu baietii”, povestește JO.
 
O coproductie HaHaHa Production și Cat Music, single-ul „Noapte Polară” interpretat de JO are muzica semnată de Șerban Cazan, Roland Kiss, Vlad Munteanu, Vlad Cireșan, Juno, textul scris de Vlad Munteanu, Vlad Cireșan și Juno, iar masterul este realizat de Șerban Cazan și Florin Boka.

SASU și Laila EL Akkaf te fac să vibrez...

SASU, unul dintre cei mai inovativi DJs ai momentului, face echipă cu talentata Laila EL Akkaf pentru un track exploziv, „UBA UBA”. Cu un sound

Nicoleta Nuca lansează „Amar”, o pie...

Nicoleta Nuca surprinde publicul cu un nou single, „Amar”, o piesă prin care își strigă durerea unei iubiri intense, însă care are un final „amar”.

SASU, Arses Junior și Yassi lansează ...

SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul

La început de toamnă, EL Radu cântă d...

„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

Mai multe stiri