De 1 Iunie ne amintim cu toți că suntem copii și că ne putem bucura la fel ca cei mici, că putem să râdem mai mult și să petrecem timpul cu cei dragi, pentru că realizăm că aceste momente unice nu ni le poate da nimeni înapoi. Așa că astăzi Voltaj oferă publicului un cadou emoționant și lansează „Copile”, o piesă pentru cei mici, dar și pentru cei mari. „Să rămâi până la sfârșit/, Acel copil cu suflet infinit”, sunt versurile pline de însemnătate prin care trupa Voltaj îndeamnă adulții, dar și copiii să nu uite niciodată că momentele frumoase, pline de fericire vor cântări în viață mai mult decât altele.
„Piesa «Copile» ne emoționează la fiecare ascultare. Și asta pentru că e foarte personală. A fost scrisă pentru copiii noștri și sperăm să ajungă la sufletul tuturor părinților și copiilor. Urăm fiecărui copil în parte «La Mulți Ani» și «să rămână până la sfârșit, acel copil cu suflet infinit»”, povestește Călin Goia.
În 2020, Voltaj a lansat „OM”, o piesă cu versuri puternice, ce transmite un îndemn social care subliniază importanța solidarității, iubirii și acceptării. La finalul lui 2019, Voltaj a susținut turneul național „Ca la 20 de ani” ce s-a încheiat la Sala Polivalentă cu un eveniment inedit care a adunat aproximativ 4000 de oameni. De-a lungul timpului, trupa a lansat hituri precum „Pic, pic”, „Dă vina pe Voltaj”, „Și ce”, „Meci de box”, „Mi-e dor de”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În februarie Voltaj a cucerit inimile fanilor cu „Doar pentru ea”, o declarație de dragoste pusă pe note muzicale.
SASU, unul dintre cei mai inovativi DJs ai momentului, face echipă cu talentata Laila EL Akkaf pentru un track exploziv, „UBA UBA”. Cu un sound …
Nicoleta Nuca surprinde publicul cu un nou single, „Amar”, o piesă prin care își strigă durerea unei iubiri intense, însă care are un final „amar”. …
SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul …
„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și …
După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”, …
LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor …
După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”. …
Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării …