1 iunie vine cu o surpriză din partea Alexandrei Ungureanu și a lui Theo Rose. Cele două artiste și-au unit vocile pentru una dintre cele mai așteptate colaborări ale anului, un cadou muzical ce poartă numele de „Un om ca tine”. Alexandra Ungureanu și Theo Rose s-au cunoscut pe platoul de filmări în urmă cu doi ani, unde au concurat pentru titlul de cea mai stilată femeie din România. „Eu cu Theo Rose am trăit umăr lângă umăr o experiență extrem de emoționantă, unul dintre acele momente din viață pe care nu ai cum să-l uiți. Finala «Bravo, ai stil! Celebrities» a părut că împarte România în două și a învrăjbit susținătorii noștri. Noi, în schimb, am rămas cu o amintiră caldă și dragă a acelei seri, și acesta este motivul pentru care eu mi-am dorit să avem și o colaborare muzicală. Dincolo de faptul că Theo este un artist super talentat și poate cel mai relevant în acest moment pe piață”, povestește Alexandra Ungureanu.
„Alexandra e un om bun. Un om demn și inteligent, de la care am învățat multe pe parcursul prieteniei noastre. Faptul că are atâtea calități, m-a ajutat să mă bucur sincer pentru ea, ceea ce a fost o mare împlinire interioară pentru mine, dar și să fiu dispusă să mă alătur ei oricând solicită. Piesa «Un om ca tine» cred că e cântată de persoanele potrivite. Doi oameni sinceri, care adresează lumii o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem toți, mai des: «Ai iubi un om ca tine?». Sper sa primim multe raspunsuri afirmative”, spune Theo Rose.
Cu muzica și textul scrise de către Costi alături de Alina Manolache și Silviu Dimitriu, „Un om ca tine” este o piesă de dragoste, numai bună pentru zilele toride de vară. Single-ul este însoțit de un videoclip regizat de către Alex Ceaușu ce surprinde prin imagini mood-ul fresh și plin de culoare din spatele versurilor.
„M-am gândit să mergem către un producător comercial și fresh, care se reinventează periodic și a rămas de atâția ani pe piață – Costi Ioniță. Piesa este o poveste de dragoste spusă din două perspective, cu un cârlig foarte interesant în text «Ai iubi un om ca tine?». Dramatismul piesei este ponderat de un clip jucăuș, colorat, cu o notă disco. Mi-a plăcut super mult abordarea propusă de Alex Ceaușu și a fost foarte fun la filmări”, adaugă Alexandra.
În 2020, Alexandra Ungureanu a lansat „Cărămida”, o piesă inspirată din folclorul românesc, iar 2021 l-a început cu single-ul „Dacă n-am fi împreună”. A urmat „Vreau să te uit”, un single despre iubire, înțelegere și puterea de a merge mai departe.
Theo Rose a lansat piese de succes precum „Pe bune”, „Awella”, „De azi”, „Pastila sufletului” (feat. What’s UP), „Nu știi ce vrei” și „Pansament”. Printre cele mai recente colaborări se numără cea cu Emilian pentru hitul „De trei zile”, „Roata” și „Cântec la nai”, alături de Damian Drăghici, dar și „Fructul Interzis”, alături de Cabron.
SASU și Arses Junior fac echipă cu artista Yassi pentru „Don’t Leave Me”, o piesă ce transmite atât prin muzică, cât și prin versuri sentimentul …
„Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și …
După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”, …
LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor …
După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”. …
Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării …
PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica …
Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete …