Artisti >

Mandinga

Mandinga este o trupa ce imbina stiluri muzicale din tari precum Romania, Cuba si Spania, lansand de-a lungul timpului piese cu influente pop, salsa, jazz latin, merengue si latino cumbia.

Formata in anul 2002, trupa Mandinga a reusit in decursul primilor sai 10 ani sa-si consolideze o imagine de creatori de show. Desi a trecut prin mai multe transformari privind componenta si cizelari ale stilului, Mandinga a adunat un numar impresionant de fani in toate colturile lumii, care i-au ramas aproape de fiecare data.

Printre melodiile trupei se regasesc „Zaleilah”, prezenta in finala Eurovision 2012 de la Baku, “Papi Chulo”, care are peste 8 milioane de vizualizari pe YouTube, “Bling” (feat. Muneer) si “Hello” (feat. Fly Project).

Hitul “Zaleilah” a obtinut Discul de Aur pentru vanzari digitale, iar trupa a primit titlul de “cel mai bun show live” din Romania la Premiile Muzicale Romanesti si “best performance” la Romanian Music Awards 2011.

In iunie 2012,  trupa Mandinga a lansat intr-un cinematograf, din Bucureşti, un documentar inedit care prezinta primii 10 ani de activitate ai formatiei – “Mandinga. Primii 10”. In acelasi an, Mandinga lanseaza albumul “Club de Mandinga”, care include hitul devenit internaţional “Zaleilah”, dar si “Papi Chulo”, “Europarty” si “Sufletul zambea”.

Spre sfarsitul anului 2013, Mandinga a cucerit topurile muzicale cu hitul “Cinema”, lansat in colaborare cu Glance. Tot in 2013, trupa colaboreaza cu Ahmed Chawki si Pitbull pentru mega-hitul “Habibi I Love You”.

Din anul 2016, solista trupei a devenit Barbara Isasi, finalista la “Vocea Spaniei”, iar piesele Mandinga sunt pop si r&b, cu influente latino. Cel mai recent single este “Besame”, lansat in primavara anului 2017.

In anul 2018, Mandinga lanseaza o noua piesa insotita de videoclip: “Arquitectura”.

mandinga