News

ADDA lansează „Doctorii”

png_20221115_125746_0000

Odată cu lansarea bestseller-ului „Cele 3 ADDA”, material în care și-a pus sufletul pe tavă cu vulnerabilitate și asumare, cu zbateri sufletești, conflicte interne și bucurii mărunte din viața de zi cu zi, artista prezintă și prima piesă ce însoțește povestea din carte. „Doctorii” este numele primului single din seria de trei piese pe care ADDA a pregătit-o pentru a completa mărturisirile din noua sa carte.

Compusă de către artistă alături de Lucian Nagy, Robert Toma, Georgian Idriceanu și produsă de către Lucan Nagy alături de Robert Toma, piesa „Doctorii” prezintă prin muzică și versuri anii plini de decepție, durere, amăgire, dar și putere. O poveste scrisă în cele mai grele momente și transpusă prin muzică, „Doctorii” este despre viață și despre momentele grele pentru care nu suntem pregătiți să trecem.

„Azi nu s-a lansat o piesă cu un clip de patru minute. S-a lansat un an și jumătate din viața mea. Amplificat de oboseala sufletească din ultimele două decenii. Amplificat de tot ce am negat, de tot ce am alungat. Ce nu mi-am permis să simt. Pentru că scopul era mereu mai mare. Băgând tot timpul mizeria sub covor, dar fiind atentă și în gardă ca nu cumva să se miște. Până când, au zburat toate covoarele și m-am trezit plină de praf, din cap până în picioare. Și nu am avut de ales decât să fac curățenie. REAL. Dar până să fac curat lună, am trecut prin iad, prin întuneric. Legată la ochi, loveam în toate direcțiile, dar niciodată nu nimeream ținta. Mă luptam cu un dușman invizibil numit boală. Apoi m-am luptat cu mine ca să-l accept când a devenit vizibil. Și-apoi, mi-am amintit că doar cu iubire pot să vindec”, spune artista.

ADDA este artista care a atins inimi prin muzică și versurile, iar în urmă cu o săptămână le-a făcut cunoscute pe Ada, Alexandra și ADDA în prima ei carte: „Cele trei ADDA”, ce s-a lansat oficial pe site-ul www.bookzone.ro, de unde poate fi comandată online, atât pe teritoriul României, cât și în afara țării.

„Tramvaiul 23″, „Tramvaiul sfârșitului”, „Lasă-mă să mor” (alături de Nosfe), „Să nu-mi iei trandafiri”, „Paranoia”, „Du-te la ea”, dar și „Altcineva”, sunt o parte dintre single-urile de succes care au deja milioane de vizualizări pe YouTube și fac parte din materialul discografic „Fata din Diamant”, alături de patru piese noi. Cel mai nou album al artistei, format din 11 single-uri statement, este disponibil online, dar și în format fizic.

„Tot la tine mă întorc” este piesa ...

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”,

LINO Golden și Petre Ștefan aduc în pl...

LINO lansează alături de Petre Ștefan, un nou hit, o poveste împărțită în două părți: „Still/ Seria 7″, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor

Lidia Buble lansează „Romanță cu par...

După o vară plină de vibe latino și succes internațional, Lidia Buble oferă publicului ei fidel o piesă în limba română – „Romanță cu parfum”.

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”...

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării

„Raza” este single-ul pe care PETRA l...

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica

„Fete & Regrete” este numele cel...

Pyroblast, una dintre cele mai fresh trupe Pop-Rock ce nu se conformează stereotipurilor impuse de societate, sparge monotonia și aduce în playlisturile ascultătorilor „ Fete

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan ...

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au

„Fete & Regrete” este single-ul ...

După ce au surprins publicul cu unul dintre cele mai nebune coveruri ale hitului internațional „Dragostea din Tei”, Pyroblast reușește să spargă monotonia pieselor populare

Mai multe stiri