Ruby, pe numele sau real Ana Claudia Grigore, s-a nascut in Medgidia in anul 1989. Ea a absolvit liceul de muzica Dinu Lipatti, sectia Arta Actorului, iar ulterior cursurile Facultatii de Jurnalism.
S-a lansat in muzica in anul 2010, cu piesa “Touch Me”. Este singurul artist roman care a debutat printr-un concert international in Germania, in fata unui public de peste 5.000 de oameni. A sustinut zeci de concerte internationale in tari precum Germania, Rusia, Turcia, Cipru, Albania si a aparut pe coperta celei mai importante reviste din lume dedicata barbatilor, Playboy, in vara anului 2012.
Single-ul “Miracle Of Love”, lansat in primavara anului 2012, a fost prezent pe toate radiourile din Romania, dar si peste hotare, piesa fiind licentiata in tari precum Japonia, Statele Unite ale Americii, Italia, Israel si Polonia.
Dupa succesul inregistrat cu “Miracle Of Love”, Ruby lanseaza, in luna septembrie a anului 2012, hit-ul ”Stinge Lumina”, cu un videoclip super hot. Piesa a fost compusa in studiourile Hahaha Production, avandu-l ca producator principal pe Alex Velea, si a devenit unul dintre hit-urile anului 2012. A fost lansata si o varianta in limba engleza a piesei, “Turn Off the Lights”, precum si un alt videoclip, realizat de Radu Aldea.
Printre numeroasele concerte, Ruby lanseaza, la inceputul lui 2013, piesa “Baiat de bani gata” (feat. cu Pacha Man). Doua luni mai tarziu, in martie 2013, frumoasa artista colaboreaza cu CRBL pentru single-ul “Toata tara”, iar sfarsitul anului aduce o noua piesa cu versuri in limba romana: “1001 de nopti”.
In 2014, Ruby se reinventeaza si lanseaza un videoclip alb-negru pentru single-ul “De la distanta”, compus in studiourile HaHaHa Production. Tot in 2014, Ruby este cooptata in echipa ZU, avand o emisiune TV alaturi de Mirabela Dauer si What’s Up. Vara lui 2014 mai aduce doua piese. Ruby lanseaza videoclipul “Tu (Inima si Sufletul)”, pentru cei 1.000.000 de fani de pe Facebook, unul dintre cele mai spectaculoase proiecte facute in Romania in ultimii ani: foarte multe locatii, foarte multa figuratie si mai ales machiaje extrem de spectaculoase, care au reusit sa dea viata unor personaje ca Johnny Depp, Pharrell Williams sau Bruno Mars. Pentru zilele toride si noptile fierbinti, Ruby colaboreaza cu Yogi, alaturi de Shift, pentru piesa “Inghetata”, ambalata intr-un videoclip “delicios” si distractiv, in regia lui Cercel Lazar.
In februarie 2015, direct din inima Africii, Ruby lanseaza single-ul, “Nu pune la suflet” (feat. What’s Up). Ca si single-ul anterior, “Tu (Inima si Sufletul)”, piesa “Nu pune la suflet” a fost produsa in studiourile deMoga Music, iar ca o noutate, Ruby a fost unul dintre autorii textului. In momentul lansarii, Ruby a fost implicata in cel mai grandios reality show, “Sunt celebru, scoate-ma de aici!”, unde a ajuns in marea finala. Single-ul s-a bucurat de un succes incredibil si a ocupat primele locuri in topurile muzicale. La trei luni de cand a fost lansat, videoclipul a depasit 18 milioane de vizualizari.
Dupa experienta din jungla, Ruby, alaturi de Catalin Morosanu si Dorian Popa (cei trei finalisti ai emisiunii-concurs) lanseaza piesa “Lasa cucu-n pace”. Ideea piesei s-a nascut de la o replica pe care a avut-o Morosanu intr-una dintre probele la care a fost supus in Africa, iar imediat dupa incheierea show-ului, mai exact cand erau pe aeroport si se intorceau in Romania, Ruby a inceput sa fredoneze o linie melodica folosind replica lui Morosanu: “Lasa cucu-n pace”. Intr-un decor fascinant, Ruby, Morosanu si Dorian au pus in scena, exact ca intr-o piesa de teatru, experientele pe care le-au trait pe continentul negru.
In toamna anului 2015, piesa “Baiat de bani gata” (feat. Pacha Man) este reorchestrata si lansata odata cu premiera filmului “Lumea e a mea”, fiind parte din coloana sonora a acestuia, alaturi de colaborarea dintre CRBL si Ruby: “Toata tara”. In 2015, Ruby a avut 2 piese in Top 10 YouTube Rewind al celor mai populare melodii de pe celebra platforma. Este vorba despre “Nu pune la suflet” (feat. What’s Up) si “Lasa cucu-n pace” (feat. Morosanu & Dorian Popa), cu un total de peste 43 de milioane de vizualizari pe canalul de YouTube al Cat Music.
Ruby si Dorian Popa continua colaborarea de succes si lanseaza single-ul si videoclipul “Buna, ce mai zici?”. Videoclipul a fost regizat de Dan Petcan si a fost filmat pe parcursul catorva zile atat in Bucuresti, cat si in Paris. In doar patru luni de cand a fost lansat, videoclipul a depasit 22 de milioane de vizualizari pe YouTube. Odata cu lansarea single-ului “Buna, ce mai zici?”, Ruby a lansat si propriul blog: www.bunasuntruby.ro, cu materiale despre intamplarile din viata ei, muzica, filme, calatorii, fashion, beauty, gaming si cooking.
In primavara anului 2016, Ruby lanseaza “Tata”, o piesa emotionanta despre reintoarcerea la sine, la radacinile fiecaruia dintre noi, la dragostea celor care ne-o ofera si ne-au oferit-o neconditionat. Cateva luni mai tarziu, Ruby colaboreaza cu Nosfe de la Satra Benz pentru single-ul “Condimente”, cu o mega-productie video: un decor special creat, in mood, coregrafii inedite, tinute si bijuterii tematice. Piesa depaseste in doar trei luni 30 de milioane de vizualizari pe YouTube. In a doua parte a aceluiasi an, Ruby lanseaza o colaborare inedita, cu trupa Voltaj, piesa “Nana”, inclusa pe albumul “X” al trupei, dar si “Nu caut iubiri”, o mega-colaborare cu Uzzi. In primele 22 de ore de cand a fost lansata piesa cu Uzzi, “Nu caut iubiri” aduna 1 milion de vizualizari pe YouTube, sute de share-uri si numeroase reactii pozitive.
In anul 2017, Ruby a lansat trei piese noi, “Luptatoare”, “Soare patrat” si “Adevar sau minciuna”, dar a si colaborat cu A.U. pentru “Iti multumesc”. Toate aceste piese au adunat impreuna pe YouTube peste 25 de milioane de vizualizari.
Cea mai noua piesa lansata de Ruby este “Rochia mea”, un single care a venit insotit de un videoclip in care artista este mai sexy ca niciodata.